Utilizarea platformelor educaţionale
Utilizarea platformelor educaţionale
E-learning-ul nu doreşte să
înlocuiască sistemele educaţionale tradiţionale ci să întărească procesul de
învăţare. A fost adoptat de unităţile de învăţământ ca o alternativă la
educaţia tradiţională, ea poate completa activitatea didactică din şcoală, dar
nu o poate înlocui. Acest tip de platforme este destinat învățării active
din partea elevilor, având în vedere că generațiile actuale sunt obișnuite cu
lucrul pe calculator încă de mici. Ca profesori, putem să utilizăm această
abilitate a elevilor pentru a-i determina să-și folosească constructiv timpul
liber, cu activități specifice fiecărei discipline sau arii curriculare în
parte.
➦Platformele electronice pentru e-learning oferă facilităţi de derulare a unor activităţi de învăţare utilizând în mod exclusiv Internetul. Platformele electronice cooperative oferă în plus o serie de facilităţi referitoare la partajarea informaţiilor între cursanţi, posibilităţi de lucru în cooperare, posibilităţi de a crea discuţii de grup pe diferite teme etc. Structura, funcţionalitatea şi facilităţile oferite de astfel de platforme sunt foarte complexe şi pot fi diferite de la o platformă la alta. În general însă, orice platformă electronică trebuie să includă un spaţiu public, care poate fi vizualizat de toţi utilizatorii care beneficiază de un cont deschis pe platformă, în acest spaţiu putând fi stocate documente cu caracter general sau informaţii de ultimă oră. În acelaşi timp, platformele electronice prezintă însă şi spaţii de lucru private atât pentru cursanţi, cât şi pentru profesori şi personalul care administrează platforma. În zilele noastre este din ce în ce mai greu să ai un management al timpului bine definit. De aceea, când vine vorba de învăţământ şi de volumul mare de informaţie, un sistem digital de management al acestuia devine pentru noi din ce în ce mai atractiv. Soluţia pentru toate aceste lucruri este reprezentată de platformele online care sprijină procesul de învăţare individuală şi permit utilizatorilor să acceseze o serie de surse de informare sau de medii online de dezbatere, pe teme diverse.
Platformele online nu au doar rolul de a livra conţinut educaţional, ci în plus oferă şi caracteristici care imită funcţionarea unei instituţii clasice de învăţământ. Astfel că îşi fac destul de repede loc în sistemul de învăţământ, permiţând utilizarea mai eficientă a resurselor materiale cât şi umane.
În plus, în cazul platformelor electronice cooperative, utilizatorii mai au la dispoziţie posibilitatea de a crea anumite spaţii de lucru (foldere/directoare) în care pot partaja informaţii cu alţi utilizatori, care au acelaşi subiect de interes.În aceste spaţii se pot lansa dezbateri tematice şi utilizatorii pot lucra cu documente partajate. Cu alte cuvinte, autorul unui director poate invita alte persoane în spaţiul său de lucru, acestea obţinând astfel accesul la directorul partajat. Facilităţile generale de personalizare oferite fiecărui utilizator implică faptul că de la o sesiune la alta, modificările făcute de fiecare utilizator în cadrul spaţiului său privat de lucru vor fi păstrate, atât din punct de vedere al informaţiilor oferite cât şi din punct de vedere al designului (schimbarea schemei de culori, schimbarea ordinii de prezentare a informaţiilor, termenele stabilite în calendarul propriu etc.).
➤Folosirea platformelor online oferă o serie de facilităţi şi avantaje, atât celor ce o administrează cât şi utilizatorilor:
⇛Administrarea utilizatorilor: urmărirea participării la cursuri, testarea şi evaluarea utilizatorilor, repartizarea de teme şi proiecte şi păstrarea rapoartelor pentru fiecare utilizator.
⇛Punerea la dispoziţie de instrumente educaţionale suplimentare: bloguri, forumuri de discuţii, mesagerie electronică, bibliotecă electronică, etc.
⇛Lecţiile virtuale pot beneficia de avantajele multimedia pentru a oferi utilizatorilor o vedere realistă asupra materiei predate. Pot fi utilizate mijloace audio şi vizuale, animaţii cât şi simulări, dar şi conţinut de tip text.
⇛Posibilitatea de a accesa conţinutul suportului de curs de oriunde şi oricând, cu ajutorul computerului personal.
⇛În general, un material educaţional diversificat este reţinut în proporţie de 80% prin ascultare, vizionare şi interactivitate, astfel că folosirea metodelor pedagogice diverse susţine acest proces.
⇛Prezentare cât mai concisă şi selectivă a conţinutului educaţional;
⇛Folosirea tehnologiilor dinamice diverse – acestea permit un feedback pronunţat, în timp real, şi evaluări formative şi sumative, calitative şi cantitative, realizate într-un mod facil şi de către evaluatori avizaţi.
Considerăm folosirea platformelor online ca metodă de învăţare ca fiind o metodă bună pentru cei ce sunt puternici motivaţi, ea venind în completarea activităţii didactice din sistemul de învăţământ, dar pe care nu o poate înlocui.
Principalele activități
care pot fi definite în cadrul platformei e-learning sunt:
⇛Tema cu
dead-line;
⇛Chat;
⇛Forum de
discuții;
⇛Pagini Wiki;
⇛Conferința web;
→Platformele educaţionale oferă oportunităţi de
învăţare, instruire şi programe cu ajutorul mijloacelor electronice care sunt
pe placul elevilor.
→De asemenea,
platformele e-learning sunt uşor accesibile, stimul pentru
învăţare,interacţiune şi colaborare.
Pop Silvia-Elena
Bună ziua,
RăspundețiȘtergereAș vrea să vă prezint website-ul nostru:
https://voxvalachorum.ro/
A fost creat în martie 2020 și pune la dispoziția elevilor sute de materiale gratuite pentru pregătirea lor. Printre aceste materiale se numără fișe de lucru, articole teoretice și foarte multe teste online. Deja ne bucurăm de un public destul de consistent, iar profesorii, elevii și părinții se arată încântați de munca noastră.
Florin Gherheș